Am făcut covid și a doua oară
Primul Covid
Prima dată am făcut vara trecută, când nu era niciun val, pe la mijloc de iulie. Mă vaccinasem, eram ușor relaxată, era vară, se terminase valul 3 și nimeni nu bănuia deaztrul ce urma să vină în valul 4. Carantina era încă de 2 săptămâni, singurul simptom atunci a fost că am rămas complet fără miros. Gustul mi-a rămas, no stres, nu părea nimic grav. Am mâncat însă mai mult, am simțit nevoia asta și am mâncat și după, inclusiv dulciuri, m- am îngrășat cam 2 kilograme de care nu am scăpat nici acum. Atunci, pe loc, cel mai rău a fost că n-am plecat la Paris, unde îmi luasem inclusiv bilete la Louvre, în speranța că în sfârșit o să fie liniște li neaglomerat. Am recuperat PArisul câteva luni mai târziu, nu și Louvre-ul
Însă după aceea lucrurile s-au complicat.
Cu ce sechele am rămas
Am rămas cu niște dureri bizare de cap, pe mine în general nu mă doare capul, acum mă durea noaptea, nici prea tare, dar nici insesizabil, cât să fie acolo un stres permanent. Au ținut mult, până prin decembrie, când au dispărut așa cum au venit. Despre durerile de cap post covid, aici
Am rămas cu brain fog, vreo 2 luni. E un simptom de long covid documentat deja, ai senzația că nu gândești suficient de repede, că nu reușești să faci legătura între lucruri, e foarte ciudat cum se manifestă. Ca atunci când conduci și ești foarte obosit și când se face verde la semafor nu mai ții minte ordinea operațiilor de făcut. Ciudat, spuneam. A trecut de la sine, în vreo 2 luni. Găsiți informații interesante despre brain fog aici
Am rămas cu insomnii. Sau nu neapărat insomnii cât cu dormit foarte prost, trezit noaptea la 2, la 3, la 4, adormit la loc la 7 când trebuia să mă trezesc, ceva groaznic. LA început ocazional, pe urmă din ce în ce mai frecvent. ASta desigur poate și pentru că deja eram pe panică, ce mă fac dacă o să dorm prost, pentru că eu dacă dorm prost sunt extrem de irascibilă, nu pot să mă concentrez deloc, dacă mai adăugăm și primele 2 simptome vă dați seama, ieșea un deazstru. Insomniile au durat cel mai mult, nici acum nu au trecut de tot, dar e un pic mai bine. Nu știu dacă pericolul a trecut, pentru ca iau melatonină de la începutul anului și ocazional jumătate de somnifer (dat de doctor, îl iau doar când dorm prost mai multe nopți la rând și am nevoie de o reglare). Oricum, nu e bine cu somniferele, că tentația e mare când știi că le ai în casă să le și folosești. Dorm ceva mai bine acum sau poate m-am obișnuit cu dormitul prost, cert e că mi-am scos toate aplicațiile de măsurat somn, calitate, etc, pentru că ajunseseră mai degrabă să mă streseze. Mă trezesc devreme, iar mie îmi place să dorm târziu, nu adorm foarte repede, nici foarte ușor, dorm mult mai puțin decât dormeam. Nu, n-au mers la mine nici exercițiile de respirație, nici meditația, cert e că nici n-am avut răbdare să le fac conștiincios. Și problemele de somn sunt documentate ca și simptom de long covid. Un articol aici
Mi- am făcut analize, ct, tot, nu am nimic.
Al doilea Covid
Ca și la primul, am știut că am. Făcuse o colegă și într-o dimineață m-am trezit cu durere în gât. Nu mi a ieșit nimic la testul rapid, așa a fost și prima dată, nu mi -a ieșit nici măcar în ziua în care am avut PCR pozitiv. M-am dus, m am testat, mi -a ieșit pozitiv. Momentan tot cu durere în gât ușoară și îmi curge nasul. Sper ca măcar tura asta să scap fără sechele.
Ce tratament am luat
cum vorbim despre forme ușoare, n- am luat antivirale deloc, am luat vitamina c, vitamina d, zinc, quercitin si aspenter. Dar nu le luați după ureche, vorbiți cu medicii voștri.
Sunt vaccinată cu toate trei dozele, prima dată am făcut covid după primele două doze. Mă rog, la ceva timp distanță, nu după ele.