Perna care n-ar trebui să ne lipsească din bagaje
Eu dorm bine pe drumuri. De pe când făceam deplasări multe, foarte multe, extrem de multe, dorm în avion cu plăcere, adorm de când încă rulează pe pistă și am avut zboruri transoceanice în care mă trezeam doar ca să mănânc și mă culcam la loc. Nu se mai întâmplă chiar așa (bine, nici n-am mai fost demult în America), dar tot dorm. Îmi place, spre exemplu, cel mai mult locul de la mijloc, pentru că am cea mai bună poziție de dormit acolo. Știu, pare ciudat, dar am o formulă care funcționa foarte bine (acum am niște probleme din cauza unui genunchi, tot vârsta, desigur) Dorm și în mașină, dorm pe ferryboat, mai nou în pat dorm cel mai prost, dar asta vine cu vârsta. Așa că am tot avut de-a lungul vieții perne de dormit prin diverse locuri. Și tot timpul am avut o problemă pe care o rezolvă ceva ce tocmai am descoperit într-un articol de pe Conde Nast Traveller (acolo mă duc eu să mai caut locuri unde probabil nu o să ajung niciodată)
Este vorba despre această pernă care mi se pare absolut MI NU NA TĂ.
(poza și produsul se afla aici)
Practic rezolvă ceva ce nu știu cum să numesc altfel decât căzutul capului, o problemă reală, să fim cinstiți. Nu e reclamă, chiar mi se pare minunat că a apărut, mi-aș fi dorit să fi existat și pe vremea călătoriilor extraordinar de multe, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Am mai văzut diverse chestii, de exemplu un fel de ceva pe care să îți ții picioarele, dar nu mi se pare treabă. Asta, perna, plus cosmeticele travel size sunt niște chestiuni care îmbunătățesc real viața omului amator de deplasări multe. Să vă fie de folos și multe vacanțe liniștite vă doresc, căci eu momentan mă feresc de site-urile cu oferte. Odată că nu sunt oferte, sunt scumpe, apoi că nu am mare tragere de inimă să pierd avioane, deși cu perna asta poate ar putea să fie mai ușor.