Ce este de fapt stresul

Stresul este considerat boala secolului 21 și adesea includem în acest concept orice fel de simptom ni se pare nelalocul său în comportamentul nostru sau în starea noastră fizică. Stresul este parte din viața fiecăruia dintre noi, însă răspunsul organismului nostru este diferit. Unii pot fi afectați de sunetul unei mașini de pompieri care trece cu semnalele sonore pornite, alții pot trece indiferenți pe lângă ea. Termenul de stres, utilizat inițial în fizică, pentru a defini interacțiunea dintre o forță și rezistența la ea, a fost folosit pentru prima dată de Hans Selye (1950) pentru a descrie ”răspunsul nespecific al organismului la o solicitare”. Concepția sa despre stres a avut un impact semnificativ în comunitatea științifică, în domenii diverse, de la endocrinologie la medicină complementară și  la psihologie. 

Creierul este cel care păstrează informațiile despre experiențele bune și experiențele rele, organul care se modifică și se adaptează funcție de aceste experiențe. Creierul este organul cheie în răspunsul la stres, el este cel care determină ce reprezintă o amenințare, deci o posibilă sursă de stres și, de asemenea, răspunsul fiziologic și comportamental, care poate fi adaptativ sau deteriorant. 

Cercetările din ultimele decenii au arătat că stresul cronic poate să ducă la modificări ireversibile ale diferitelor părți ale creierului și chiar la modificări ale ADN-ului.  În cazul copiilor și adolescenților, mai ales, studiile pe animale au arătat că stresul prenatal al mamei poate să aibă efecte asupra dezvoltării normale a creierului fătului și, de asemenea, că separarea de lungă durată a copilului de mamă are consecințe negative asupra dezvoltării și funcționării cerebrale. Activarea prea frecventă sau susținută a sistemelor cerebrale de răspuns la stres în copilărie poate să aducă modificări comportamentale și tulburări psihice permanente. Cortizolul, hormonul care răspunde stresului și care în mod obișnuit ajută la depășirea unor situații stresante, dacă este, de asemenea, produs în exces, poate să provoace o scădere a imunității, a capacităților de memorie și contribuie la apariția sindromului metabolic, la atrofierea mușchilor și la pierderea mineralelor din sistemul osos.