Skip to content Skip to footer

Maria Coman

Jurnalist, psiholog, călătoare, cititoare, femeie, implicată, gurmandă, mamă, curioasă

Oricine are dreptul la suficientă lumină.

Despre mine

Bine ai venit! Eu sunt Maria Coman și poate mă cunoști ca și jurnalist, dar de ceva vreme sunt și psiholog. În cazul meu, lucrurile s-au îmbinat şi continuat firesc, îmi plac oamenii şi mă interesează să le fie mai bine şi am încercat şi încerc asta în ambele mele profesii.

Articole

Părinți fără hartă: fricile, burnout-ul și vulnerabilitățile mamelor din România

Un studiu recent realizat de CURS, la inițiativa proiectului „Eu te-am făcut, te iubesc” și făcut public astăzi vorbește, cred, pentru prima dată, despre emoții într -o cercetare publică. Și cred că e un demers foarte util, mai ales că ideea vine după ce Laura Cosoi a făcut un grup, o…

Read more

18 lucruri pe care nu le știați despre mine (pe unele le am aflat si eu recent)

Fiecare dintre noi are mici secrete și povești nespuse, iar astăzi m-am gândit să împărtășesc câteva lucruri pe care nu le știați despre mine. Unele sunt amuzante, altele surprinzătoare și, sincer, pe câteva le-am aflat chiar și eu de curând. Talentul meu secret e sa fac lego in frigider, adica…

Read more

Servicii

Psihoterapie Individuală (Adulți și Adolescenți)

Ședințele de psihoterapie individuală sunt dedicate celor care se confruntă cu anxietate, depresie, stres sau epuizare, au dificultăți legate de stimă de sine, perfecționism sau autocritică, trec prin momente de criză emoțională, pierderi sau schimbări majore, sau simt că își doresc o mai bună înțelegere de sine și dezvoltare personală.

Psihoterapie pentru Adolescenți

Adolescența este o perioadă plină de provocări emoționale. Ofer suport tinerilor care se confruntă cu anxietate școlară, stres legat de performanță, conflicte familiale sau dificultăți în relațiile cu cei din jur, probleme legate de identitate și încredere în sine, precum și dificultăți în gestionarea emoțiilor intense, cum ar fi furia, tristețea sau frustrarea.

Intervenție pentru Tulburări Alimentare

Ofer sprijin specializat persoanelor care se confruntă cu anorexie nervoasă, bulimie nervoasă, mâncat compulsiv (Binge Eating), relație dificilă cu alimentația și imaginea corporală, precum și mâncat pe fond emoțional sau perfecționism legat de controlul greutății.

Terapie Asistată prin VR (Realitate Virtuală)

Terapia asistată prin realitate virtuală este o metodă modernă și eficientă care completează ședințele clasice de psihoterapie. Folosind tehnologia VR, sunt create scenarii controlate, sigure și personalizate, recomandate în cazuri de anxietate (inclusiv fobii precum frica de înălțime, zbor sau spații închise), tulburări de stres post-traumatic (PTSD), anxietate socială, dificultăți în gestionarea stresului sau a vorbitului în public, dar și ca suport în tulburări alimentare, prin exerciții de imagine corporală și acceptare de sine.

Grupuri de Dezvoltare Personală pentru Adolescenți

Grupurile de dezvoltare personală sunt destinate adolescenților care își doresc să își îmbunătățească încrederea în sine și abilitățile de comunicare, să gestioneze mai bine emoțiile intense precum anxietatea, furia sau tristețea, să facă față stresului școlar și presiunii sociale, să dezvolte relații sănătoase cu cei din jur și să depășească sentimentele de izolare sau timiditate. În cadrul acestor grupuri, care au între 6 și 10 participanți, adolescenții pot să își exprime emoțiile într-un mediu sigur, să realizeze că nu sunt singuri în dificultățile lor și să învețe tehnici practice de autoreglare și comunicare.

Consiliere Parentală

Sprijin pentru părinții care vor să:

  • Înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copilului
  • Gestioneze crizele emoționale, conflictele sau anxietatea copilului
  • Susțină copilul în perioade dificile: divorț, pierdere, dificultăți școlare
  • Dezvolte relații mai conectate și empatice cu copiii lor

Durata: 50 minute

Intervenții focusate pentru depresie, anxietate, managementul furiei, divorț, atacuri de panică

În cadrul ședințelor de psihoterapie, abordez intervenții scurte, centrate pe obiective clare și adaptate nevoilor emoționale specifice ale fiecărei persoane. Aceste intervenții sunt construite pe baze științifice (CBT, elemente de terapie centrată pe emoții) și urmăresc să ofere sprijin concret și instrumente aplicabile în viața de zi cu zi.

Cum programezi o ședință?

Newsletter

MariaComan.ro @2025