Bună. Eu sunt Maria, am 45 de ani şi până acum foarte puţini mi se tăia respiraţia când vorbeam în public de faţă cu oameni, că la televizor mă obişnuisem. Dar mi se tăia şi la televizor mai de demult
Bună. Eu sunt Maria şi în primii mei ani la televizor m-am întrebat tot timpul de ce ar crede oamenii ce le spun eu de la guvern când eu sut o puştoaică de 20 plus abia ieşită de la discotecă.
Bună. Eu sunt Maria şi bunica mea mi- a zis ani de zile când mă vedea la televizor că ar fi fost frumos să mă coafez şi eu un pic înainte să mă vadă lumea aşa.
Bună. Eu sunt Maria şi am învăţat abia acum câţiva ani că pot să pun limite şi nu am învăţat foarte bine, învăţ asta în fiecare zi şi încă uit.
Și mai sunt multe, extraordinar de multe pe care le- am descoperit la mine și le am rezolvat. Și nu, nu e chiar așasunteunamcesafac. De obicei avem ce sa facem. E un proces greu, dar e ca o cura de slabire. Te lasa după aceea respirând mult mai ușor. Pentru că new year, new me nu există. Nu există new me, există doar acelaşi me cu ceva în plus sau ceva în minus. Şi aici ar merge probabil să vorbim despre kintsugi şi sensul său şi despre viitorul meu prim tatuaj, dar nu acum, o să avem timp şi pentru asta.
Acum 20 de ani, în 2003, a murit mama. Acum 10 ani, în 2013, s-au întâmplat alte lucruri care au început să răstoarne dintr un sistem bine construit şi bine protejat pe care mi l construisem ca să fac faţă. Acum, în 2023, sunt pregătită să spun public că de aproape un an, pe lângă cine ştiţi şi ştiu că sunt, sunt psiholog clinician cu drept de liberă practică şi psihoterapeut în formare. Că tocmai termin primul an de Master în Psihologie Clinică. Că lucrez deja cu clienţi, că am voie să fac evaluări şi că sper că voi fi un psihoterapeut de folos altora. Şi că mă bucur foarte tare că nu îmi doresc să fiu cel mai bun psihoterapeut sau printre primii 5 sau oricum, undeva acolo. Sigur că îmi doresc să fiu foarte bună, sigur că îmi doresc să fiu prima alegere a cuiva, dar SPER (şi spun sper pentru că lucrul cu mintea noastră şi cu vechile obiceiuri nu se termină cred vreodată) să pot să fiu ok şi când o să greşesc şi când n o să fiu mulţumită de mine şi când o să fiu obosită. Pentru că, nişte ani buni de terapie şi dezvoltare personală şi de învăţat şi de citit şi de ascultat mai târziu, cred că să fii tu bun cu tine de e faptul începutul a tot. Mă surprind încă supărându mă pe mine pentru ceva, încă uit să mă duc să caut ce se ascunde în spatele ceva ului ăla, de ce l am făcut, ce am aşteptat, de ce am crezut eu despre mine că nu ar fi trebuit să greşesc.
Sunt mulți oameni cărora le mulțumesc pentru că au avut încredere în mine. Dacă mă întrebai acum 5 ani dacă vreodată aș mai face ceva legat de școală aș fi spus că în niciun caz. Că ce îmi trebuie mie. Că sunt foarte bine. Dar drumul spre mine și ceea ce am învățat, printre altele, în jurnalism, e că e important să asculți oamenii și să îi vezi așa cum sunt. Și acum am și șansa să pot să îi însoțesc în drumul lor, ceea ce e o mare bucurie pentru mine.
Cu ocazia asta, vă spun și că, împreună cu Yolanda Crețescu, unul dintre oamenii de pe lista de mulțumesc de mai sus, încep în vara aceasta un grup de dezvoltare pentru adolescenți. Au mare nevoie de asta, știu și din experiența mea și a altora. M -aș bucura să aveți încredere în mine, deși desigur acum mă tem că nu se va înscrie nimeni și că dacă se vor înscrie, ce le spun eu care să le și rămână. Dar pentru că am învățat și că expunerea e cea mai bună soluție, nu ascunsul în nisip, vă las și linkul de înscriere la grup: aici
