Cum a fost în 2022

Păi a fost oricum altcumva decât m-am așteptat. Mi-am propus să stau mai mult în natură, la aer, pentru că simt fizic nevoia să respir aer de afară, nu din locuințe. Și nu am făcut-o. Dar am mers tot anul la sală, ceea ce mă bucură mult. Nu, nu fac performanță, nu, nu am slăbit, doar am înlocuit niște kg de grăsime cu niște kg de mușchi, nu foarte mulți, e o schimbare mică, dar de care sunt foarte mândră. Am dormit prost și am încercat nenumărate remedii, diverse pastile, diverse mindfulnes, diverse orice, degeaba până acum. Eu dormeam până la prânz dimineața și nu funcționam fără minimum 8 ore de somn, acum dacă dorm 6 și nu mă trezesc înainte de 6 e o mare realizare. Mi-am luat licența, mi-am luat un concediu lung ca niciodată de la serviciu, am învățat mult, am intrat la master, mi-am luat atestatul de psiholog clinician, dar încă mi-e frică să încep de undeva pentru că nu sunt sigură pe mine. Sper să reușesc la anul. Baby steps.

Am aflat extraordinar de multe despre mine și am rezolvat foarte multe, cu terapie de grup, care pentru mine a fost o mare șansă, datorită unei terapeute excepționale. Încă așez ce am aflat, unele nu sunt aflate încă, nu contează, e un proces care sigur va continua.

Am fost din nou la Saint Malo și la locul cu stridii și la casa lui Monet, care e ceva spectaculos. Nu am fost la jubileul reginei, pentru care mă pregătisem, dar am ales să nu merg, pentru că prioritatea mea la momentul acela a devenit licența, n-aș fi crezut niciodată că voi face asta. Am fost însă la înmormântarea ei, copleșitor eveniment, copleșitoare istorie. Am ajuns din nou la Bruxelles, unde nu mai fusesem demult și nu mi imaginam că voi mai ajunge, mai ales așa pe fugă, ca acum 20 de ani.

Am fost la concert la Elton John și mi-a plăcut. Mult. Și într-o insulă nouă în Grecia, deși mi-aș fi dorit mult să merg în cea veche de care îmi era și îmi este foarte dor.

M-am prins că unele lucruri nu se vor schimba niciodată, oricât m-ar deranja pe mine. Și nu a fost ușor să îmi dau seama de asta. Am plâns mult, n-am râs la fel de mult, am renunțat la chestii și planuri, am pierdut lucruri și de obicei nu pierd. Și probabil încă multe altele s-au petrecut. Dar, așa cum am învățat, cele care îți vin în cap vin ele cu un sens. Și am zis să le lsa să fie și aici

Și pentru că domnul sau doamna noastră Facebook ne-a învățat de când există ea să vedem ce postam în anii trecuți, o să aduc aici și postările de acolo, să fie așa, un fel de jurnal al meu pentru zilele de 31 decembrie/1 ianuarie. Veți vedea, prin 2012 scriam fix că eu nu mi fac bilanțuri de sfârșit de an. IAtă. Acum fac. Anul acesta. Poate la anul nu mai fac, dar acum am simțit nevoia să așez întâmplările într un text.

2021

53 de carti am citit anul asta. Imi propusesem 50, am reusit un pic mai mult. Am citit mult despre oameni, despre experiente, am descoperit momente din istoria recenta despre care nu stiam nimic si care sunt incredibile. Viata reala, mai putina fictiune, dar si putina teorie. Cam astea s cele mai importante, intr o ordine aleatorie

1. Privind inauntru, Petronela Rotar

2. Si copiii copiilor lor. E cumva si despre societatea noastra. Viata in orase mici, fost industriale, cu dezamagirile de rigoare, cu alcoolism si relatii ratate si generatii intregi distruse

3. Cand stelele se intuneca, Paula Mclain

4. Fleishmann are necazuri

5. Cravata rosie- v am mai spus despre ea, oricum toata colectia mov de la art e foarte misto

6. Noi, copiii din bahnhof zoo e o carte care iti arata o cu totul alta parte a istoriei. Cumva similara cu Si copiii copiilor lor, dar din alta perspectiva. A copiilor din Berlin care ajung dependenti de droguri la 10-12 ani (cautati pe google, povestea e reala si socanta)

7. Alegerea, Edith Eger e o alta carte senzationala.

8. Luminile Nordului, o poveste despre alcoolism si viata in orasele din zilele noastre, departe de natura si conectarea cu pamantul

9. Oameni normali si Conversatii cu prieteni, Sally Rooney. Cu ele mi am inceput anul. Si ele sunt despre noi, sigur va veti regasi pe acolo

10. Marii increzatori- si asta e o carte oau, despre primele cazuri de sida si cum erau tratati cei care se imbolnaveau atunci, la inceputuri. Ca niste ciumati, vinovati ca s au imbolnavit

11. O chestiune de viata si de moarte, povestea unei morti, daca vreti. Irvin Yalom e cel care m a trimis pe mine la facultatea de psihologie, iar cartea asta, scrisa de el si sotia sa, in ultima sa perioada de viata, e si ea o experienta altfel.

2020

n 2020 am terminat primul an din a doua facultate, am citit cat mi am propus, copilul meu a castigat primele sale concursuri, am fost in Grecia, nu m am ingrasat, nu ne am imbolnavit, nu ne am certat (prea rau), prietenii si prieteniile au ramas. Dar s au schimbat de fapt multe. Pentru ca stresul si frica au devenit normalitate, pentru ca orice s a schimbat in ultimul moment, pentru ca desi din fericire nu a fost nimic tragic la noi acasa, a fost in alte case. Count your blessings, intr adevar, dar nu putem sa ne rupem de lume, si poate asta e ceea ce ar trebui sa invatam din anul acesta. Ca we are in this together. Nu am stat deloc sa mi asez experienta asta in cap, pentru ca desi teoretic am facut mai putine, consumul emotional a fost mult mai mare si n am reusit sa ma opresc suficient. As zice ca poate la anul, dar parca nu ti mai vine sa zici d astea. Oricum, tocmai am aflat ca marmotele se tin de labute una pe cealalta cand inoata, ca sa nu se indeparteze. Ar trebui sa facem si noi asta

Las asta aici, sa o citesc si la anul, poate inteleg mai multe

2012

E rau daca nu mi-am facut niciodata bilant de sfarsit de an?