Idei de cadouri de Crăciun, varianta 2022
În ultimii ani am apucat să pun doar pe Instagram și Facebook sau doar Instagram sau doar Facebook și nici să le mai impart pe idei, destinatari, bugete și așa mai departe n-a mai fost timp sau poate chef. Dar am zis să încerc măcar anul acesta să strâng și aici ideile pe care le-am pus pe stories (găsiți toate postările la profilul meu, cu titlul Crăciun 2022, pentru mai multă inspirație), ca să fie mai ușor de găsit poate anii viitori. Habar n-am. Am zis să fie.
- Eșarfele și toate celelalte chestii de la Mădălina Andronic. eu visez un pic la Foglie și nu numai la ea, și la câteva ilustrații noi. Dar găsim anul acesta și calendare de Advent și calendare pentru anul viitor
- Plante de la Plantup. Ale mele au rezistat minunat și au crescut și cred că n-am pierdut niciuna, deși nu sunt vreun talent sau vreo pasionată. Probabil o să devin pasionată mai spre pensie, când se va petrece aceea. Există acum și un mic magazin, au și ghivece frumoase, seturi de plante greu de ucis, pentru cei ca mine, diverse soluții de întreținere, șamd.
- AF Contemporary Jewellery. Cu ei am redescoperit eu perlele. Au magazin în Dorobanți, o să vă placă sigur și prețurile sunt rezonabile
- Insignele și celelalte produse din shop-ul Societății Ornitologice. Oamenii au o grămadă de proiecte mișto, iar insignele sunt chiar extraordinar de simpatice, eu port un liliac de câțiva ani buni. Acum au în magazinul online și cărți și căni, take a look
- Eșarfe și îngeri de la Silvia Șerban. Silvia e omul care reinventează tot cu un entuziasm greu de atins de către muritorii de rând.
- Magazinul Alb Alb unde real găsim de toate create de designeri români, de la pulovere la vaze, cercei și globuri. Bonus, un cățel extrasimpatic
- Short series de la Lux OBscura, nu mă așteptam să mai producă anul acesta, dar iată, există miracole
- Bilete la orice spectacol al lui Răzvan Mazilu. Maria de buenos Aires la TEatrelli, Familia Addams la Excelsior, Opera de Trei Parale sau Cabaret. Oricare sau toate.
- Orice de la Email de Sighișoara
- Am descoperit în week-end niște inele fabuloase la Semperargentum. Scump ce mi-a plăcut mie, dar nu erau toate așa. Și ai zice că nu mai e ce să reinventezi la Argint, uite că nu e așa.
- Broșe făcute de Diana Vasilescu, le găsiți tot la AlbAlb, sunt noua mea pasiune.
- Pulovere de la Daring Trash. Moi, bune, prietenoase şi călduroase. Şi pe ele tot de la AlbAlb le-am luat.