Sunt curioasă şi nu mă tratez

Când vorbim despre resursele noastre interne nu prea ştim să spunem multe. E cam ca la emoţii- trecem repede prin fericire, tristeţe, furie, frică, poate şi nişte empatie şi gata, ne blocăm. Cam aşa şi la resurse, mi am dat seama. Hm, ce resurse am eu oare? Ce mă ajută pe mine în viaţa mea? Pe mine de la mine, ce am eu în trusa mea care a fost acolo cam tot timpul.

Şi şi aici spunem de obicei rezilienţa (foarte importantă, absolut) , adesea ambiţia (atenţie, că aici, ca peste tot, sunt2 tăişuri, dar ambiţia poate să devină uşor şi o povară), poate curaj, poate, din nou, empatie, poate adaptabilitate, poate flexibilitate. Eu, cel puţin, m am tot învârtit printre resursele astea încercnd să mi dau seama dacă e vreuna care să fie THE ONE. Şi probabil că m- am tot înv

rtit tocmai datorită ei, pentru că recent am avut revelaţia că resursa mea principală este curoizitatea.

M-am întrebat mereu de ce lucrurile sunt așa cum sunt. De ce oamenii reacționează într-un fel și nu în altul. De ce unele experiențe ne schimbă și altele trec pe lângă noi, aproape invizibile. Curiozitatea nu a fost doar o trăsătură de caracter pentru mine, ci un adevărat motor al descoperirii și creșterii personale.

Încă din copilărie, mă pierdeam în cărți, în povești, în încercarea de a înțelege lumea. Voiam să știu „de ce”-ul din spatele fiecărei întâmplări, fiecărei emoții. Am citit finalul cărţilor extraordinar de des, adesea am pus asta pe seama nerăbdării. La fel fac şi la film,e ADOR spolierele, efectiv. Vreau să ştiu totul despre toată lumea şi n- o fac nici pentru bârfă, nici ca să am ce judeca, ci pur şi simplu pentru că mă interesează cum e fiecare persoană, ce o face să fie aşa cum e. Am învățat că întrebările nu sunt doar un mod de a obține răspunsuri, ci și o cale de a aprofunda realitatea și de a găsi sens chiar și în cele mai neașteptate locuri.

Această curiozitate m-a ghidat și în carieră, fără să ştiu. Sunt jurnalist de aproape 30 de ani (DOAMNE FEREŞTE) şi am început şi drumul psihologiei, de 6 ani şi un pic. în ambele, curoiziatea a fost de bază. m început psihologia din nevoia de a înţelege mai multe despre mine, am trecut prin sute de ore de terapie, de dezvoltare personală, fac în continuare cel puţin 12 ore pe lună, am făcut o facultate şi un master la 40 şi de ani, îmi cumpăr cursuri . Alegerea de a deveni psiholog nu a fost întâmplătoare. Întotdeauna am vrut să înțeleg mintea umană, mecanismele ei, felul în care gândim, simțim și acționăm. Curiozitatea m-a ajutat să nu mă opresc la ceea ce se vede la suprafață, ci să caut rădăcinile profunde ale comportamentelor, emoțiilor și alegerilor noastre.

Curiozitatea, desigur şi alte resurse interne şi externe, m au ajutat să îmi explic anumite lucruri legate de sănătate şi să nu accept că unele lucruri sunt aşa şi asta este. Aşa m am prins, după un an şi ceva de mers la doctori, că sunt la premenopauză, deşi ştiam teoretic nimeni nu se uita la simptomele mele ca la un întreg. Sunt curioasă şi în căutarea opţiunilor, metodelor, profesorilor, locurilor de vacanţă, mâncării, of, chiar mă interesează foarte multe. Curiozitatea m-a condus către povești și către oameni, mi-a deschis uși și mi-a oferit perspective nebănuite. Am învățat să ascult, să pun întrebări și să caut adevărul dincolo de cuvinte. Fiecare interviu, fiecare reportaj a fost o călătorie în viața altora, dar și o lecție pentru mine.

Mai mult decât atât, curiozitatea mi-a adus flexibilitate și deschidere. În loc să mă tem de necunoscut, l-am văzut mereu ca pe o oportunitate de învățare. Mi-a fost de ajutor în momente dificile, când, în loc să mă blochez în frică sau nesiguranță, am ales să mă întreb: Ce pot descoperi din această experiență? Cum mă poate ajuta să cresc?

În relațiile cu ceilalți, curiozitatea mi-a fost o punte de conectare. Când ascult pe cineva, nu caut doar să răspund, ci să înțeleg cu adevărat. Întrebările potrivite pot deschide lumi întregi, pot aduce claritate și pot construi legături autentice.

Curiozitatea nu înseamnă doar setea de cunoaștere, ci și disponibilitatea de a privi viața ca pe un teren nesfârșit de explorare. Iar acest lucru, pentru mine, a făcut toată diferența.

Aşa că după ce am trecut prin diverse idei, chiar cred că cea mai importantă resursă a mea e curiozitatea. Mă ajută şi să fiu destul de nejudicativă în relaţie cu ceilalţi, dar asta a venit şi cu multe alte lucrări interne, care sunt ongoing şi care cred că nu se vor termina vreodată.

si acum un pic de psihoeducatie: Curiozitatea este o componentă de bază a naturii umane încât adesea nu realizăm cât de prezentă este în viața noastră. Petrecem mult timp căutând și consumând informații, fie că ascultăm știri sau muzică, navigăm pe internet, citim cărți sau reviste, vizionăm TV, filme și sport, stăm pe Tiktok. Această cerere insațiabilă de informații alimentează o mare parte a economiei globale și, la scară micro, motivează învățarea și influențează tiparele de căutare a hranei la animale. Diminuarea curiozității este un simptom al depresiei, iar supraexprimarea acesteia contribuie la distragere, un simptom al tulburărilor precum deficitul de atenție/hiperactivitate