Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Părinți fără hartă: fricile, burnout-ul și vulnerabilitățile mamelor din România

Un studiu recent realizat de CURS, la inițiativa proiectului „Eu te-am făcut, te iubesc” și făcut public astăzi vorbește, cred, pentru prima dată, despre emoții într -o cercetare publică. Și cred că e un demers foarte util, mai ales că ideea vine după ce Laura Cosoi a făcut un grup, o comunitate care a arătat tocmai câtă nevoie e să vorbim despre asta și să găsim sprijin. Mamele au un job complicat în zilele noastre, poate chiar mai complicat decât pe vremuri, pentru că acum trebuie să gestioneze și un job și copii și tot programul acestora, într o lume care se mișcă din ce în ce mai repede. Mom overload nu e o invenție, sunt toate acele mici sarcini pe care le avem de făcut și pe care de obicei doar noi le facem. Să fie cremă de brânză pentru sandvișul celui mic și echipamentul de fotbal la ușă pentru cel mare. Și înmulțiți asta cu o mie în fiecare zi.

Studiul face o radiografie dură a stării emoționale a părinților români și a fricilor pe care le proiectează asupra copiilor lor. Cercetarea – desfășurată pe un eșantion de 1.000 de mame cu vârsta peste 30 de ani, în perioada 23 iunie – 4 iulie 2025 – scoate la suprafață nu doar anxietățile legate de adicții și violență, ci și fragilitatea sistemului de sprijin și decalajele educaționale dintre urban și rural.. Vă las mai jos câteva dintre rezultate. Și vă aștept să vorbim despre asta, îmi puteți scrie pe numărul de whatsapp de la programări

Trei din zece mame se declară copleșite, aproape tot atâtea spun că sunt epuizate emoțional, iar 17% recunosc că trăiesc frecvent sentimente de tristețe. Burnout-ul parental nu mai este o excepție, ci o realitate generalizată.

La capitolul sprijin emoțional, mamele apelează în primul rând la partener (61%) și familie (59%), mai rar la prieteni (28%). Îngrijorător este că 18% nu apelează la nimeni, iar doar 5% caută ajutor specializat.

Percepția mamelor asupra sănătății emoționale a copiilor variază în funcție de nivelul lor de educație:

  • Mamele cu studii subliceale raportează cel mai des probleme de impulsivitate (27%) și concentrare (19%).
  • Cele cu studii liceale observă mai des anxietate (8%) și tristețe prelungită (6%).
  • Mamele cu studii superioare semnalează hiperactivitate (6%) și anxietate (7%).

Cu alte cuvinte, nivelul de educație influențează tipul de „alarme” percepute: educația mai ridicată accentuează atenția pe riscurile emoționale și digitale, în timp ce educația mai scăzută pune accent pe comportamente vizibile.


Droguri vs. ecrane: schimbarea fricilor

Când sunt întrebate în termeni generali, mamele identifică „fricile clasice”: drogurile grele (88%), marijuana (84%), etnobotanicele (80%), alcoolul (65%), fumatul (52%).

Dar când vorbesc despre propriii copii, prioritățile se schimbă radical:

  • Telefonul (52%) și jocurile pe calculator (49%) îi sperie mai mult decât drogurile grele (39%) sau fumatul (33%).
  • Pentru 91% dintre mame, statul pe telefon este perceput ca având un impact grav sau foarte grav, mai mult chiar decât influența anturajului (85%).

Un citat posibil pentru a rezuma această realitate ar fi:
„Ecranele au devenit mai amenințătoare decât drogurile.”


Pericolul e mereu „în exterior”

Mamele tind să proiecteze pericolul în afara casei: prieteni, internet, petreceri. Diferențele urban–rural întăresc acest tipar:

  • În urban domină frica de internet și TikTok,
  • În rural – anturajul și Facebook.

Violența domestică și lipsa sprijinului instituțional

Un alt capitol sensibil este cel al siguranței și violenței domestice:

  • 35% dintre mame spun că cunosc victime,
  • 34% nu știu la ce servicii să apeleze.
    Cei mai mulți au auzit doar de linia de urgență (44%), mult mai puține de consiliere psihologică (16%), adăposturi (11%) sau asistență juridică (7%).

Îngrijorător este și faptul că 20% dintre mame identifică violența domestică în cercul de prieteni și cunoștințe, iar un procent, chiar dacă mic, recunoaște că a trăit-o personal.

Cam astea sunt concluziile. Și e prima radiografie, în adânc lucrurile sunt probabil mult mai complexe și complicate.

Leave a comment

Newsletter

MariaComan.ro @2025