Pentru că e început de an șcloar și pentru că se vorbește atât de mult despre educație, mai degrabă despre școală, decât despre educație, cred că e important să începem să vorbim și despre educația emoțională. Școala nu o face, din păcate. Și unele dintre cele mai frecvente subiecte care apar în sesiunile de terapie cu clienții mei se referă la relațiile cu copiii și invers, relațiile copiilor sau adolescenților cu părinții. Fiecăruia i se pare că e neînțeles, neauzit, neascultat, nerespectat.
Nu mai știu unde am citit recent, mai văzusem și în trecut, dar acum cumva a avut mai mult sens pentru mine, faptul că educația emoțională înseamnă prevenirea crimelor. Și da, așa este. Pentru că un adolescent sau un adult care a învâțat de mic, întâi prin coreglare cu părinții, apoi de unul singur, să își regleze emoțiile, să știe să le numească, să le trăiască, să le accepte, nu să le nege, să le îngroape, să le disprețuiască adesea (dacă plîngi, ești fraier, de exemplu), acest adolescent sau adult va fi ferit de multe și îi va feri pe alții de multe.
Dependențele vin, cel mai des, ca o consecință a unei incapacități de a te regla emoțional altfel decât prin substanțe, prin mâncare, chiar prin sport excesiv. E și foarte la îndemână, din păcate, în zilele noastre, să ai acces la orice, și nu doar în mod ilegal. Se dau pastile peste pastile pentru orice fel de mică durere, se reglează emoții cu pastile, se reglează somnul cu pastile și poate să pară facil la început, dar apoi e nevoie de din ce în ce mai mult.
Crimele, că tot vorbim anul acesta mai mult despre violența împotriva femeilor, sunt făcute de oameni care nu știu ce să facă cu furia lor. Cu frica lor. Cu dezamăgirea, cu neputința. Care nu știu cum să regleze altfel emoții foarte puternice, adesea copleșitoare. Bătăile din stradă, la fel.
Când țipăm la copiii noștri, e cel mai adesea pentru că nouă ne e greu să ne reglăm și să vedem de fapt de unde ne vine furia. Ce ne sperie. De ce credem că ne umilesc și nu ne respectă atunci când nu fac cum zicem noi. Profesorii care țipă la elevi, vin tot de aici.
O educație emoțională adecvată fiecărei etape de vârstă sprijină nu doar bunăstarea individuală a copiilor, ci reprezintă și o investiție în prevenția comportamentelor de risc, cum ar fi delincvența sau dependențele. Așa că vă propun să ne uităm un pic la etapele dezvoltării emoționale, cu câteva recomandări practice pentru părinți și educatori, adaptate fiecărei vârste, astfel încât să sprijinim formarea unei inteligențe emoționale solide și reziliență în fața dificultăților.
Educația emoțională pentru copii mici (0-2 ani)
La această vârstă, copilul experimentează emoțiile ca senzații imediate și răspunde prin comportamente instinctive. În această perioadă critică, copilul se coreglează emoțional în relația cu figurile de atașament principale (de obicei părinții), care îi oferă răspunsuri sensibile și constante, esențiale pentru construirea unui atașament sigur. Această coreglare ajută la dezvoltarea unui sentiment profund de siguranță emoțională, fără de care autoreglarea și dezvoltarea sănătoasă sunt îngreunate.
Ce pot face părinții:
Implementați un ritual calmant, cum ar fi legănarea blândă în brațe sau vorbitul cu voce caldă atunci când copilul este agitat. Răspunsurile voastre empatice și consistente îl ajută pe copil să se simtă în siguranță și să învețe să-și regleze emoțiile treptat.
Educația emoțională la preșcolari (2-5 ani)
Copiii încep să recunoască și să denumească emoțiile de bază, iar în continuare se coreglează în continuare cu părinții pentru reglarea intensității emoțiilor. Ei învață să își comunice mai bine ceea ce simt și să gestioneze momentele de frustrare sau furie cu susținerea adulților.
Ce pot face părinții:
Creați împreună un „Emotion Board” — o planșă cu imagini sau desene ale diferitelor emoții (bucurie, tristețe, furie, frică). Încurajați copilul să indice zilnic ce emoție simte și să povestească despre situații care i-au generat acea stare. Mențineți un ton calm și empatic pentru a-l ajuta să se autoregleze mai ușor. Găsiți modele pe Pinterest sau le puteți face împreună cu copiii.
Educația emoțională în școala primară
La această etapă, copiii încep să dezvolte empatia și înțelegerea perspectivelor celorlalți. Abilitățile de autoreglare devin mai sofisticate, iar copiii pot învăța tehnici concrete pentru gestionarea impulsurilor și exprimarea asertivă.
Ce pot face părinții:
Jucați jocul „Cum te-ai simți dacă…”, în care propuneți situații ipotetice și întrebați copilul cum crede că s-ar simți persoana implicată. Acest exercițiu stimulează empatia și capacitatea de a înțelege diverse emoții în contexte sociale.
Educația emoțională la adolescenți
Adolescența este o perioadă complexă de definire a identității și de gestionare a emoțiilor intense și schimbătoare. În această etapă, este esențial ca părinții să înțeleagă că rolul lor evoluează: nu mai trebuie să insiste să știe totul despre viața adolescentului, ci să facă un pas în spate, devenind o plasă de siguranță emoțională disponibilă oricând este nevoie. Această abordare oferă adolescentului spațiul necesar pentru a explora și exprima emoțiile în mod autonom, știind însă că are un reper stabil și suportiv când întâmpină dificultăți.
Ce pot face părinții:
Stabiliți sesiuni regulate de discuții deschise, fără judecată, în care adolescentul poate împărtăși gândurile și emoțiile sale. Nu o faceți ca pe o obligație, poate fi vorba despre o ieșire în oraș, poate fi vorba despre ceva ce vă place să faceți încă împreună. Implicați- i în decizii. Atunci când stabiliți unde mergeți în vacanță, întrebați ce ar dori ei. LA fel de important, adesea e suficient să fim prezenți, chiar dacă e un drum cu mainșa în care nimeni nu spune nimic. E un semn că le arătăm respect și că nevoia lor e înțeleasă. În paralel, introduceți tehnici simple de relaxare, precum exercițiile de respirație sau mindfulness, care pot ajuta la reglarea emoțiilor și la reducerea stresului. Important este să manifestați disponibilitate și acceptare necondiționată, fără presiunea de a controla sau de a cunoaște fiecare detaliu.
