Când vorbim despre resursele noastre interne nu prea ştim să spunem multe. E cam ca la emoţii- trecem repede prin fericire, tristeţe, furie, frică, poate şi nişte empatie şi gata, ne blocăm. Cam aşa şi la resurse, mi am dat seama. Hm, ce resurse am eu oare? Ce mă ajută pe mine în viaţa mea?…
Am rugat-o pe Beth Mosley, expertă în educație și reformatoare a sistemului educațional din Marea Britanie, să ne ofere câteva sfaturi valoroase despre cum să ne readaptăm la programul școlar. Iată ce ne-a împărtășit despre rutine, somn și gestionarea stresului pentru noi și copiii noștri.
Tranziția la școală: De ce este importantă rutina
Revenirea la…
Adolescența e locul acela, perioada aceea complicată în care nici tu nu știi ce se întâmplă cu tine, dar ești convins că nici alții nu te înțeleg, cu atât mai puțin părinții tăi. De când am început să lucrez ca psiholog s-a întâmplat- și chiar s-a întânmplat, nu mă pregătisem special pentru asta- ca primii…
Bună. Eu sunt Maria, am 45 de ani şi până acum foarte puţini mi se tăia respiraţia când vorbeam în public de faţă cu oameni, că la televizor mă obişnuisem. Dar mi se tăia şi la televizor mai de demult
Bună. Eu sunt Maria şi în primii mei ani la televizor m-am întrebat tot timpul…
M-am bucurat să aflu că există un proiect european pentru promovarea mușcatelor și a crăițelor, adesea cred că ne apucăm să căutăm fel de fel de plante exotice și uităm să ne uităm la ce e mai simplu și mai frumos. Și din acest proiect am aflat și ce trebuie să facem dacă suntem în…
Păi a fost oricum altcumva decât m-am așteptat. Mi-am propus să stau mai mult în natură, la aer, pentru că simt fizic nevoia să respir aer de afară, nu din locuințe. Și nu am făcut-o. Dar am mers tot anul la sală, ceea ce mă bucură mult. Nu, nu fac performanță, nu, nu am slăbit,…
