Mi-am dorit mult să fac acest interviu, după ce am aflat că dr Gabor Mate vine anul acesta la Brand Minds. Cărțile sale mi-au adus multă înțelegere mie personal, am deslușit un pic din problema dependențelor, pe care nu reușeam să o văd deloc, am citit despre cum vede relațiile dintre oameni, am citit cartea…

Banii nu dorm niciodată, spune Gordon Gekko în filmul Wall Street. Ideea pare extrem de atrăgătoare, mai ales în contextul în care trăim într-o epocă în care cultura productivității este extrem de actuală. Mulți politicieni sau președinți de companii dintre cele mai mari ale lumii vorbesc despre faptul că ei dorm foarte puțin, Bill Clinton…

Stresul este considerat boala secolului 21 și adesea includem în acest concept orice fel de simptom ni se pare nelalocul său în comportamentul nostru sau în starea noastră fizică. Stresul este parte din viața fiecăruia dintre noi, însă răspunsul organismului nostru este diferit. Unii pot fi afectați de sunetul unei mașini de pompieri care trece…

Una dintre cele mai simple modalități de a reduce stresul și chiar de a-l elimina este sportul. Nu sportul de performanță, cât mișcarea. Medici specialiști în nutriție și boli metabolice, cardiologi, neurologi, cu toții vorbesc în epoca noastră despre efectele deazstruoase ale sedentarismului, nu doar asupra sănătății fizice, ci și asupra celei psihice.
Din punct…