Un studiu recent realizat de CURS, la inițiativa proiectului „Eu te-am făcut, te iubesc” și făcut public astăzi vorbește, cred, pentru prima dată, despre emoții într -o cercetare publică. Și cred că e un demers foarte util, mai ales că ideea vine după ce Laura Cosoi a făcut un grup, o comunitate care a arătat tocmai…

Fiecare dintre noi are mici secrete și povești nespuse, iar astăzi m-am gândit să împărtășesc câteva lucruri pe care nu le știați despre mine. Unele sunt amuzante, altele surprinzătoare și, sincer, pe câteva le-am aflat chiar și eu de curând.
Talentul meu secret e sa fac lego in frigider, adica sa incapa toate cele in…
Şi mă refer în mod special la furia pe care o aducem în relaţii. De obicei în relaţiile importante, semnificative din viaţa noastră, pentru că cea mai mare furie, la fel ca şi cea mai mare iubire, o simţim în rolurile noastre de fiice, mame, surori sau iubite. Furia, atunci când apare, are sigur un…
Adolescența e locul acela, perioada aceea complicată în care nici tu nu știi ce se întâmplă cu tine, dar ești convins că nici alții nu te înțeleg, cu atât mai puțin părinții tăi. De când am început să lucrez ca psiholog s-a întâmplat- și chiar s-a întânmplat, nu mă pregătisem special pentru asta- ca primii…
Păi a fost oricum altcumva decât m-am așteptat. Mi-am propus să stau mai mult în natură, la aer, pentru că simt fizic nevoia să respir aer de afară, nu din locuințe. Și nu am făcut-o. Dar am mers tot anul la sală, ceea ce mă bucură mult. Nu, nu fac performanță, nu, nu am slăbit,…
Pe mine apropierea licenței m- a ajutat să bat recordul personal la citit, căci orice mi se părea mai atractiv decât să mai citesc odată legile percepției (o să vă povestesc totuși cum se învață la 44 de ani și de ce e un mit că nu mai putem să învățăm, dar altă dată). Așa…