Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Vacanță la Berlin cu un preadolescent

Ne propusesem de 2 ani să mergem la Berlin, dar n-am reușit din cauza pandemiei. E un obicei pe care l-am început în 2017, o vacanță de câteva zile doar eu cu Sma. Prima dată am fost la Barcelona, pe urmă la Atena și apoi la Viena. Adaptez genul acesta de vacanțe la vârsta și interesele ei din momentul respectiv, iar cumva Berlinul s-a potrivit mai bine acum, căci e interesată de istorie, al doilea război mondial, schimbările din Europa, ce a fost Holocaustul, ce e cu nazismul, a citit mai multe cărți, și-a dorit să afle mai multe despre Anne Frank, a văzut și filmul recent apărut pe Netlfix parcă.

Cum ne- am dus: cu RyanAir, cred că sunt singurii care au zbor direct spre Berlin, orarul n-a fost cel mai bun, am plecat seara la 8, ne-am întors cu un zbor care a aterizat la București tot undeva în jur de 8. Biletele, luate din timp sunt ieftine. Noi am și pierdut unele în toamnă, când Germania nu accepta nevaccinați, iar Smaranda nu avea încă 12 ani.

Unde am stat: În Alexander Platz, la un Park Inn care este fix în piață. E un hotel cu 30 și ceva de etaje, foarte industrial turistic așa, dar e foarte bine așezat și foarte corect ca și raport calitate- preț. Dar am mai stat în Berlin și in alte zone, la un Maritime aproape de poarta Brandenburg odată, alte dăți în zona Postdamer Platz. E bine să vă uitați înainte ce vreți să faceți, pentru că Berlinul e un oraș bizar din punct de vedere al transportului, pe alocuri e metrou peste tot, pe alocuri nu e. Na, se văd încă efectele zidului și dezvoltării complet diferite ale celor 2 zone

Mâncare: noi am mâncat mai mult sandvișuri și diverse, deși Berlinul e un oraș foarte tare din punct de vedere gastronomic. Mult sushi bun, multă mâncare asiatică bună și evident turcească, dar am mâncat pe unde am nimerit. Smaranda nu mănâncă deloc carne, dar a avut ce să mănânce cam peste tot.

Ce am văzut în 3 zile

Ziua 1: Zidul Berlinului – am mers în zona Bernauer, unde este și memorialul, e și un mic muzeu acolo, cu explicații adaptate inclusiv copiilor.

Muzeul Anna Frank, e în zona centrală, un muzeu bazat pe memorialistică și reconstituiri, dar e destul de interesant făcut.

Muzeul DDR- aici îți arată cum arătau apartamentele în fosta RDG, ce însemna viața în perioada respectivă, care erau constrângerile, cum s- au construit uriașele cartiere menite să modernizeze orașul (cartierele dormitor de la noi, cu acele efecte dezastruoase pe care le găsiți în cartea Noi, copiii din Bahnhof Zoo, e o carte obligatoriu de citit după părerea mea, dar despre asta altă dată)

Primark și Uniqlo, ca și shopping, (fii mea e amorezată de PRimark de la Londra încoace și aveam unul fix la intrarea în hotel, eu de Uniqlo de ceva ani pentru chestii de bază, haine tehnice, termice, etc), am fost și la Aesop să fac refill la creme.

Ziua 2:

Ne-am luat un tur cu autobuzul hop on hop off, care ne-a dus prin tot Berlinul de Est, despre care Sma spunea că seamănă perfect cu Crângașiul. Dar blocurile sunt mult mai bine întreținute și nu vezi nicăieri un balcon închis cu termpoan alb, altul deschis, unul transformat în depozit, altul cu perdele fluturând. Am ajuns și la gara centrală, pentru că e singurul Pret a Manger din oraș acolo (altă reminiscență a Londrei) și la muzeul spionajului. Interesant și bine făcut și el, te poți transforma într-un spion adevărat, te învață să decodezi sau să codezi. Apoi am fost pe la Gropius Bau, să vedem niște instalații spectaculoase ale unei artiste din Turcia, iar apoi la KadeWE, căci viața fără niște shopping e pustie. Plus că nouă ne plac magazinele mari, de genul acesta, de la arhitectură la zonele de gourmet, etc.

Ziua 3:

Ne-am lăsat bagajele la hotel și am plecat pe jos spre muzeul Magiei. Care a fost o surpriză foarte plăcută. E o colecție cred adunată de cei care l-au înființat și unde am aflat o grămadă despre Tarot, calendare chinezești, pentagrame, în fine. Drăguț. În rest ne-am plimbat prin centru, n-am fost la muzeele din Insula muzeelor, căci aveam deja plinul făcut de la Viena și nu avea neapărat rost și nici nu eram în the mood. Overall, Berlinul nu e orașul de care s-a îndrăgostit Sma, i- a plăcut, dar nu așa cu pasiune, cum s-a îndrăgostit de Viena sau de Londra, muzeele sunt ușor reci și nu transmit emoți, nici la zid nu te copleștește, dar pentru un copil căruia îi place istoria, e o experiență interesantă. Plus că Berlinul chiar are farmecul lui, așa incongruent cum e el și orice experiență îți aduce ceva. Și are și urși peste tot, cu care să te fotografiezi

.

Leave a comment

0.0/5

Newsletter

MariaComan.ro @2025