Războiul e lângă noi şi nu putem să ne prefacem că nu e aşa
La cateva sute de kilometri de locul unde ne am trezit noi (mai aproape decât cât facem până în Grecia), cu ceva soare, poate suparati ca nu e apa calda, poate nervosi ca avem un meeting la 7.30 si n aveam chef, poate plictisiti anticipat de o noua zi de munca, poate cu gandul la concediul de vara sau la programul de week end (chiar, cand se deschid cluburile??), la cateva sute de kilometri, asadar, niste familii cu copii, catei, pisici, care poate si ei visau la vacanta de vara acum cateva saptamani, s au trezit bombardati. Unii au murit, altii poate au apucat sa fuga, nu se stie unde, nu se stie pentru cat timp, fara sa aiba idee daca vor supravietui sau nu si ce se va intampla cu copiii lor. Vor duce mai departe peste generatii si ei trauma razboiului si a fugii, ca bunica mea, refugiata din Basarabia, care n a mai suportar pisicile toata viata pentru ca puiul pe care a sperat ca il va salva si l a luat cu ea i a murit in buzunar, in trenul care ii ducea pe toti spre un necunoscut. Vor da mai departe frica, fuga, moarte, flacarile si toate astea doar pentru ca un singur om a avut probabil partea sa de trauma si frica si cine mai stie ce si acum le da mai departe. Asa se invarte raul in lume si nu reusim sa scapam de el vreodata
De aia e bine să ne facem ordine și curățenie în minte și în suflet, ca să lăsăm loc și de bine și să lăsăm loc de binele altora. Să nu devenim acel personaj care stă rece în palatul său de la Moscova și își permite să dea ordin ca alții să moară. Fără emoții, căci emoțiile sale au înghețat și ele demult
(foto: Stijn Swinnen, unsplash)
